Select Page
Facebook0

M-am tot gîndit de ce au numit-o rusească! Mie îmi aduce aminte de o prăjitură pe care o făcea mama în copilărie, pe care o mai face și acum și o savurăm cu mare drag! Doar că în loc de brânză mama pune dulceață sau gem.

Eu am facut-o de doua ori, și cum fac de obicei, nu mă țin strict de rețetă. O să vă explic mai jos pas cu pas!

Ingrediente

Pentru blat conform rețetei avem:

  • 320 g de făină
  • 150 g de zahăr
  • 3 linguri de cacao
  • un vârf de sare
  • un ou
  • 250 g de unt

Pentru crema de brânză:

  • 500 g de brânză Quark
  • 250 g de Mascarpone
  • 4 ouă
  • 160 g de zahăr
  • 20 g zahăr vanilat
  • 3 linguri de amidon

Mod de preparare:

Făina (eu am pus 300 g) și cacaua se cern într-un bol, se adaugă zahărul (mereu pun mai puțin zahăr decât spune rețeta – cam 100 g, acum depinde de gustul fiecăruia, eu în general evit zahărul 🙂 ) oul și vârful de sare. Untul (eu am pus 200 g) luat direct din frigider se dă prin răzătoarea mare sau mică.

01-prajitura-ruseasca-ingrediente-aluat-faina-cacao-unt-zahar

Am framânatat un aluat omogen ca o biluță care din cauza untului nu se ține de mână și are consistență.

02-prajitura-ruseasca-alut-baza

Rețeta originală spune că aluatul trebuie băgat la frigider pentru 30 de min, apoi se împarte în două bucăți, una mai mare care va veni la bază și una mai mică care se va rade.

03-prajitura-ruseasca-impartire-aluat

Eu am făcut împărțeala deodată apoi am pus aluatul în frigider, bucata mai mare înfoliată pe raftul din frigider, iar din bucata mai mică am făcut alte 3 biluțe (se vor întări mai repede și se vor rade mai ușor), le-am înfoliat și le-am pus direct în congelator.

04-05-prajitura-ruseasca-aluat-frigider-bilute-congelator

Între timp am pregătit crema! Trebuie să recunosc că sunt o mare iubitoare de brânză, în prăjituri, în plăcinte, în smântână 🙂 Brânza Quark (am descoperit-o și eu recent, o găsiți la Carrefour, Kaufland și Cora) se amestecă cu brânza Mascarpone, eu am băgat puțin mixerul in ele.

06-prajitura-ruseasca-branza-Quark

Se separă ouăle, albușurile se bat spumă cu un vârf de sare, la gălbenușuri se adaugă zahărul simplu și cel vanilat (eu am pus mai puțin zahăr – 110-120 g) și am mixat o spumă peste care am adăugat amidonul. Ambele spume se adaugă peste crema de brânză și se amestecă bine cu o spatulă, nu o să rezistați să nu gustați din ea 🙂   

07-prajitura-ruseasca-crema-branza

Am încins cuptorul la 180 de grade (foc potrivit). Am uns cu unt forma de copt de 26 de cm. Jumătatea mare de aluat am întins-o pe masa bine înfăinată și am facut o formă rotundă un pic mai mare ca forma de copt.

08-09-prajitura-ruseasca-blat-baza-forma-de-tort

Am adăugat și crema de brânză în forma de copt. Biluțele din congelator se rad cu răzătoarea mare atât cât să acopere bine crema. Eu am încercat ambele variante, prima dată am ras mai mult aluat, s-a lăsat un pic crema de brânză din cauza greutății, a doua oară am pus mai puțin aluat și tot s-a lăsat, așa că nu vă faceți griji, rezultatul final este “crocant” oricum! 🙂

010-011-prajitura-ruseasca-blat-crema-branza-Quark-razatoare-mica

 012-prajitura-ruseasca-gata-de-pus-in-cuptor

Am copt prăjitura la foc potrivit 50 de min. Am lăsat-o să se răcorească și am pudrat-o cu zahăr. Așa mi-a ieșit prima dată:

013-ptajitura-ruseasca-coapta-clopotei-mov

Cu aluat mai puțin tot o minunăție a ieșit!  

014-prajitura-ruseasca-corcanta

Și o să mă repet, atât de crocantă, și totuși fină în același timp!  

015-prajitura-ruseasca-feliata-pudrata

Pont! Puteți face același aluat respectând pașii de mai sus fără să adăugați cacao. Jumătatea mare de aluat o puneți într-o tavă normală de aragaz, în loc de brânză puneți un strat din dulceața sau gemul preferat (sau faceți o combinație), radeți biluțele din congelator și vor ieși o minunăție de biscuiți de casă preferați de mici și mari! (Așa ne făcea și mama! Și încă ne mai face!)


Rețetă preluată de aici

Share This
Social media & sharing icons powered by UltimatelySocial